Ce este impozitul pe cladiri? Impozitul pe caldiri este o taxa locala datorata de catre toate persoanele catre bugetul local al comunei, al orasului sau al municipiului in care este amplasata cladirea. In cazul municipiului Bucuresti, impozitul si taxa pe cladiri se datoreaza catre bugetul local al sectorului in care este amplasata cladirea. Cine datoreaza impozit pe cladiri? Orice persoana care are in proprietate o cladire aflata in Romania trebuie sa plateasca, anual, impozit pe cladire. In cazul in care o cladire se afla in proprietatea comuna a doua sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai cladirii datoreaza impozitul pentru spatiile situate in partea din cladire aflata in proprietatea sa. In cazul in care nu se pot stabili partile individuale ale proprietarilor in comun, fiecare proprietar in comun datoreaza o parte egala din impozitul pentru cladirea respectiva. Pentru cladirile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, dupa caz, persoanelor juridice, se stabileste taxa pe cladiri, care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe cladiri. (Evaluator imobiliar Brasov) Care sunt cladirile pentru care nu se datoreaza impozit? Persoanele care detin in proprietate vreuna din urmatoarele cladiri sunt scutiti de la plata impozitului: • cladirile proprietate a statului, a unitatilor administrativ-teritoriale sau a oricaror institutii publice, cu exceptia incaperilor care sunt folosite pentru activitati economice; • cladirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectura sau arheologice, muzee ori case memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu exceptia incaperilor care sunt folosite pentru activitati economice; • cladirile care, prin destinatie, constituie lacasuri de cult, apartinand cultelor religioase recunoscute oficial in Romania si componentelor locale ale acestora, cu exceptia incaperilor care sunt folosite pentru activitati economice; • cladirile care constituie patrimoniul unitatilor si institutiilor de invatamant de stat, confesional sau particular, autorizate sa functioneze provizoriu ori acreditate, cu exceptia incaperilor care sunt folosite pentru activitati economice;
- cladirile unitatilor sanitare publice, cu exceptia incaperilor care sunt folosite pentru activitati economice;
• cladirile care sunt afectate centralelor hidroelectrice, termoelectrice si nuclearo-electrice, statiilor si posturilor de transformare, precum si statiilor de conexiuni; • cladirile aflate in domeniul public al statului si in administrarea Regiei Autonome «Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat», cu exceptia incaperilor care sunt folosite pentru activitati economice;
- cladirile funerare din cimitire si crematorii;
- cladirile din parcurile industriale, stiintifice si tehnologice, potrivit legii;
• cladirile restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; • cladirile care constituie patrimoniul Academiei Romane, cu exceptia incaperilor care sunt folosite pentru activitati economice; • cladirile retrocedate potrivit art. 1 alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; • cladirile restituite potrivit art. 1 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale din Romania, republicata; • cladirile care sunt afectate activitatilor hidrotehnice, hidrometrice, hidrometeorologice, oceanografice, de imbunatatiri funciare si de interventii la apararea impotriva inundatiilor, precum si cladirile din porturi si cele afectate canalelor navigabile si statiilor de pompare aferente canalelor, cu exceptia incaperilor care sunt folosite pentru activitati economice; • cladirile care, prin natura lor, fac corp comun cu poduri, viaducte, apeducte, diguri, baraje si tuneluri si care sunt utilizate pentru exploatarea acestor constructii, cu exceptia incaperilor care sunt folosite pentru alte activitati economice;(evaluator imobiliar Brasov)
- constructiile speciale situate in subteran, indiferent de folosinta acestora si turnurile de extractie;
• cladirile care sunt utilizate ca sere, solare, rasadnite, ciupercarii, silozuri pentru furaje, silozuri si/sau patule pentru depozitarea si conservarea cerealelor, cu exceptia incaperilor care sunt folosite pentru alte activitati economice; • cladirile trecute in proprietatea statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale in lipsa de mostenitori legali sau testamentari; • cladirile utilizate pentru activitati social umanitare, de catre asociatii, fundatii si culte, potrivit hotararii consiliului local. Care este impozitul datorat de persoanele fizice care detin mai multe cladiri? Daca o persoana fizica are in proprietate doua sau mai multe cladiri utilizate ca locuinta, care nu sunt inchiriate unei alte persoane, impozitul pe cladiri se majoreaza dupa cum urmeaza: a) cu 15% pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu; b) cu 50% pentru cea de-a doua cladire in afara celei de la adresa de domiciliu; c) cu 75% pentru cea de-a treia cladire in afara celei de la adresa de domiciliu; d) cu 100% pentru cea de-a patra cladire si urmatoarele in afara celei de la adresa de domiciliu. Nu intra sub incidenta acestor prevederi persoanele fizice care detin in proprietate cladiri dobandite prin succesiune legala. In cazul detinerii a doua sau mai multe cladiri in afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determina in functie de ordinea in care proprietatile au fost dobandite, asa cum rezulta din documentele ce atesta calitatea de proprietar. Cum se plateste impozitul in cazul dobandirii, instrainarii sau modificarii cladirilor? In cazul unei cladiri care a fost dobandita sau construita de o persoana in cursul anului, impozitul pe cladire se datoreaza de catre persoana respectiva cu incepere de la data de intai a lunii urmatoare celei in care cladirea a fost dobandita sau construita. In cazul unei cladiri care a fost instrainata, demolata sau distrusa, dupa caz, in cursul anului, impozitul pe cladire inceteaza a se mai datora de persoana respectiva cu incepere de la data de intai a lunii urmatoare celei in care cladirea a fost instrainata, demolata sau distrusa. In cazul extinderii, imbunatatirii, distrugerii partiale sau al altor modificari aduse unei cladiri existente, impozitul pe cladire se recalculeaza incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care a fost finalizata modificarea. Orice persoana care dobandeste, construieste sau instraineaza o cladire are obligatia de a depune o declaratie fiscala la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale in a carei raza de competenta se afla cladirea, in termen de 30 de zile de la data dobandirii, instrainarii sau construirii. Orice persoana care extinde, imbunatateste, demoleaza, distruge sau modifica in alt mod o cladire existenta are obligatia sa depuna o declaratie in acest sens la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale in termen de 30 de zile de la data la care s-au produs aceste modificari. Cand se plateste impozitul? Impozitul/taxa pe cladiri se plateste anual, in doua rate egale, pana la datele de 31 martie si 30 septembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipatie a impozitului pe cladiri, datorat pentru intregul an de catre contribuabili, pana la data de 31 martie a anului respectiv, se acorda o bonificatie de pana la 10%, stabilita prin hotarare a consiliului local. La nivelul municipiului Bucuresti, aceasta atributie revine Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Impozitul anual pe cladiri, datorat aceluiasi buget local de catre contribuabili, persoane fizice sau juridice, de pana la 50 lei inclusiv, se plateste integral pana la primul termen de plata. In cazul in care contribuabilul detine in proprietate mai multe cladiri amplasate pe raza aceleiasi unitati administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se refera la impozitul pe cladiri cumulat. |